Hai să ne facem nişte sandwich-uri!

Celebrînd 27 octombrie “Ziua internaţională a Terapiei Ocupaţionale“, A.P.T.O.R. împreună cu A.S.A.B., împărtăşind aceeaşi preocupare pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu autism, am decis să ne unim eforturile în dezvoltarea şi implementarea “Atelierului de gătit al copiilor şi tinerilor cu autism”.

Locul de desfăşurare: Oradea – sediul Asociaţiei SOS Autism Bihor

Perioada de desfăşurare: octombrie 2012 – iulie 2013

Obiectiv. Oferind posibilitatea de a învăţa noi sarcini şi activităţi, terapia ocupaţională facilitează adaptarea şi ajustarea persoanei cu tulburare din spectrul autistic la propria sa (dis)abilitate. (Case-Smith, J. 2001. Occupational Therapy for Children. 4th Edition)

Justificare

Întruna din acele întîlniri terapeut-părinte dedicată discuţiilor şi progreselor copiilor, am constatat cu surprindere faptul că din cei 14 copii cu care lucrez de aproape 2 ani, doar doi îşi ajută mamele la treburile casei deşi, observaţiile şi evaluările realizate de-alungul timpului relevau existenţa abilităţilor necesare pentru astfel de activităţi sociale.

Şi cum, ori de cîte ori se desfăşoară o activitate de grup în cadrul asociaţiei ce inevitabil se termină cu “ceva bun” servindu-se cu toţii, de la mic la mare, din dulciurile şi sandwich-urile pregătite de mamele lor în mica bucătărie a asociaţiei, am decis să-i învăţăm pe copii să facă aceste gustări “delicioase”. (Kielfohner G., 1995. A Model of Human Occupation: Theory and Application)

Planul de acţiune:

EvaluareaFolosind sarcina de spălare a mâinilor, ca intrument de evaluare a abilităţii individuale de a îndeplini o sarcină (K.T.A. revised – Carolyn Baum, Dorothy Edwards, 1993), proiectul îşi propune să folosească aceste abilităţi în dezvoltarea şi implementarea intervenţiei terapeutice axată pe:

pregatirea bauturilor

pregatirea bauturilor

pregatirea gustarilor

pregatirea gustarilor

luarea deciziilor

luarea deciziilor

organizarea sarcinilor de lucru

organizarea sarcinilor de lucru

Identificarea si evitarea pericolelor

Identificarea si evitarea pericolelor

comunicare - relatii interpersonale

comunicare – relatii interpersonale

managementul banilor

managementul banilor

managementul spaţiului de lucru

managementul spaţiului de lucru

comportament in situatii neprevazute

comportament in situatii neprevazute

cu scopul final, de a permite fiecărui copil să progreseze către o treaptă superioară în nivelul său de (in)dependenţă în raport cu evaluarea iniţială. 

Beneficiarii

  • direcţi: 19 copii şi tineri cu autism, organizaţi în mici grupuri cîte 2 – 3, producătorii de “ceva bun”;

beneficiarii directi Beneficiarii directi

  • indirecţi: ceilalţi copii/tineri cu autism, voluntari şi părinţi, care desfăşoară activităţi simultane în cadrul asociaţiei şi care vor consuma “ceva bun” la sfîrşitul activităţilor.

Beneficiarii indirecti Beneficiarii indirecti

This entry was posted in Proiecte. Bookmark the permalink.